🌹Cine suntem noi?
Profiskin a apărut din Apă și din Dragoste.
Dragoste pentru Magia Vieții numită Trandafir, în toate formele ei de exprimare.
Misterul și profunzimea pe care le simți când privești floarea de roze, te captează și cuprinde cu totul sufletul, ca într-o îmbrățișare.
Acest sentiment m-a cuprins când am descoperit pentru prima dată săpunul cu petale de trandafir, în locuința unui suflet ales pe care îl admir și îl prețuiesc mult.
A fost dragoste la prima vedere. Mi-a transmis bucurie, inocență pură, delicatețe și multă prietenie. Am dorit apoi să aflu mai multe despre el, iar așa am ajuns la întreaga familie a produselor cosmetice cu apă și ulei de trandafiri, fabricate în Bulgaria, într-un tărâm de poveste.
Săpunelul mi-a prezentat apoi pe sora lui mai mare – Apa de Trandafiri. Au rămas pentru totdeauna prietenii mei de suflet, care îmi împrospătează simțurile, mintea și trupul, în fiecare zi.
Uleiul de trandafir
Uleiul de trandafir este unul dintre cele mai prețioase și apreciate ingrediente din lumea cosmeticii naturale. Obținut prin distilarea petalelor, pentru un singur litru de ulei sunt necesare aproximativ 4 tone de petale de trandafir. Este un proces meticulos, rafinat, cu rădăcini adânci în tradițiile orientale — se spune că perșii au fost primii care au produs acest ulei, fiind totodată cei care au inventat și martipanul.
Leac pentru trup și suflet
Uleiul de trandafir este recunoscut pentru efectele sale benefice asupra stării emoționale — contribuie la reducerea stresului, a anxietății și la ameliorarea stărilor depresive. În același timp, este un remediu excelent pentru pielea matură, sensibilă sau uscată, fiind utilizat cu succes în tratamente cosmetice pentru regenerare, calmare și hidratare intensă.
Prezent în produsele noastre cosmetice
În produsele cosmetice disponibile pe site-ul nostru, uleiul de trandafir are un rol esențial. Îl veți regăsi în creme, loțiuni, uleiuri corporale și tratamente pentru păr, datorită proprietăților sale de hidratare, regenerare și protecție. Ajută la catifelarea pielii, la refacerea firelor de păr degradate și la reducerea inflamațiilor.
Recomandat profesioniștilor
Uleiul pur de trandafir este destinat în special profesioniștilor: terapeuți, maseuri care lucrează cu uleiuri esențiale, practicanți de yoga, aromaterapeuți sau persoane care își prepară acasă produse cosmetice naturale. Este un ingredient valoros ce merită folosit cu responsabilitate și pricepere.


